Alaturi de Rapid pana la capat

Alaturi de Rapid pana la capatRapid a fost in seara asta la 20 de minute de salvare. Daca meciul s-ar fi terminat in minutul 70, acum Rapidul ar fi fost peste linia care delimiteaza Liga I de Liga II. A luat doua goluri in 2 minute si… am trecut din nou de la extaz la agonie. Pentru suporterii rapidisti victoria ar fi echivalat cu un meci de Champions League castigat.

Meciul asta mi-a adus aminte de cele doua partide pe care Rapid le-a jucat cu steaua in 2006 in sferturile Cupei UEFA. Golul lui Banel din debutul meciului tur a trimis Giulestiul intr-o liniste mormantala. E greu de explicat ce am simtit atunci. Nu am retrait niciodata momentul acela si nici nu-mi doresc acest lucru. In retur nu am fost pe stadion, dar am trait meciul ca si cum as fi fost acolo. Si am promis la final ca fotbalul sa nu mai conteze atat de mult. Dar nu ma pot tine de promisiune. Nu mereu…

Pentru suporterii Rapidului cred ca cele doua evenimente au avut o importanta similara, chiar daca au fost la distanta de 9 ani, iar cele doua competitii nu sufera comparatie. Si atunci, ca si acum suferinta era mai mare in tribuna, desi in teren erau jucatori care plangeau. Neputinciosi in teren, dar barbati in tribune, nici un suporter nu a parasit arena nici in aceasta seara pana cand jucatorii Rapidului nu au disparut de pe teren. Au ramas in tribuna minute bune, alaturi de echipa pana la capat.

Am scris toate astea cu amaraciune pentru ca nu reuseste nimeni sa aduca liniste la aceasta echipa si cel mai probabil de la anul ne vom trezi mai devreme pentru meciurile Rapidului. Suporterii vor fi tot acolo, in timp ce echipe inventate peste noapte de primarii zburda impotriva tuturor regulamentelor, iar altele din care nu au ramas decat initialele plang dupa suporterii care au ales sa sustina mai des echipele de handbal sau baschet decat pe cea de fotbal.

 

sursa foto

Comments
5 Responses to “Alaturi de Rapid pana la capat”
  1. Kamara says:

    Rapid Giulesti, e mai mult decât o echipă de fotbal, e o stare de spirit și Spiritul nu moare. Forza Rapid

  2. novamaxima says:

    Adevărata Craiova e alaturi de Rapid,niște spurați de clonați n-au legatură cu fotbalul din Craiova ei sunt Mogoșoaia! Liga satelor Chiajna Voluntari Mediaș Viitorul Botoșani….hai că are valoare liga 1!!! Daca îi ziceai cumva unde ai meci etapa viitoare cuiva acum 10-15 ani îi era clar ca ești în liga a IV-a.

  3. eugen says:

    Esti tare Zaf, sa fii sanatos si sa ne (re)vedem la meciuri in Giulesti. Zambeste, maine poate va fi mai greu, dar cu siguranta, va fi mai frumos…Ciudat, nu? “…mai bine o bara frumoasa, decat un gol urat”, cam astia suntem, traim sublim, traim periculos, traim doar visiniu.

  4. John says:

    Vom fi langa RAPID.. in orice divizie..pe orice vreme,indiferent de rezultate .Astia suntem noi si asta ne face deosebiti.

  5. INFERNO says:

    Imi pare rau de Rapid, cum imi pare si de echipa mea… dar asta e viata. Capul sus! E mai importanta Onoarea decat liga 1. O sa avem mai mult spectacol la matineu decat in liga 1.

Leave A Comment