De la o vreme am inceput sa-i spun cate o poveste Alexandrei. Variantele scurte pentru Capra cu trei iezi sau Scufita rosie ii sunt pe plac, mai ales ca s-a acomodat cu personajele de cand era foarte mica din milioanele de carti pe care i le-am luat. Nu am constientizat niciodata cat intelege si cat nu, dar am incercat mereu sa o fac sa urmareasca firul povestii.
In seara asta, pornind de la cateva desene dintr-o carte am inventat o poveste despre un pui de maimuta care si-a pierdut mama pe care o cauta suparat prin padure. Se intalneste cu puiul de leu sau cu cel de urs, dar acestia erau mereu insotiti de mama lor. La un moment dat am vazut eu ca era tot mai atenta, dar nu am anticipat ce legaturi urma sa faca. A fost nevoie de doar cateva secunde pana sa inceapa sa planga si sa intrebe de mami, mami a ei. Degeaba i-am explicat eu ca puiul si-a gasit mama si ca ei nu o sa i se intample niciodata asta… rauri rauri ii curgeau lacrimile. 🙂 \
E doar una din povestile Alexandrei pe care nu o voi uita niciodata. 🙂
Ce dragalasa, Alexandra! 🙂 Asa sunt toti copii, eu plangeam dupa tata mai mult decat dupa mama… cu toate astea tot tata a fost cel care a plecat…un copil are nevoie de ambii parinti, asta e clar. 🙂
Povesti fermecatoare!….si dupa aproape șase ani de ,,povesti” aici,e fără îndoială, ,,povestea” preferata!….cu un tătic,o fetița ,si lumea de basm a copilăriei!:)Multumesc!:)