Podcast

Dan Bittman * Pandemie la 44 de morți în Romania nu e, iar dacă am fi 100.000 infectați ar trebui să murim pe stradă

L-am sunat pe Dan Bittman imediat după ziua lui. A împlinit… 28 de ani. 🙂 Anul ăsta nu a avut prea mulți invitați, doar doi dintre fiii săi, Mark și Patrick, dar și nașul lor, Edi Petroșel și fiul acestuia, Jurjak.
Dan gătește zilnic, îi puteți vedea creațiile pe pagina lui de Facebook, iar de ziua lui a făcut pui cu mirodenii la cuptor și cartofi.
E optimist și nu prea în ceea ce privește viitorul apropiat, e dezamăgit de liderii momentului și are o serie de întrebări la care nu a găsit încă un răspuns.

Pandemie la 44 de morți în Romania nu e, iar dacă am fi 100.000 infectați ar trebui să murim pe stradă.

Altfel, așteaptă ziua când va urca din nou pe scenă și consideră că fanii așteaptă spectacolele lor, nu câteva apariții pe Facebook.

Eu vreau la vară să cânt la voi pe plajă. Cânt și din izoletă.

Dan Bittman e serios, dar spumos în același timp. Vă invit să-l ascultați în Podcast.

Dan Bittman:

  • Pe mine mă intrigă o singură treabă: în timp ce noi stăm izolați și armata e pe străzi, văd că pe la Nădlac intră toți cu băgăjelul și se duc către Botoșani, Suceava și mă întreb la ce bun măsurile astea dacă la intrarea în țară nu se respectă nimic.
  • Mie mi se pare că aici e de fapt problema, nu putem să controlăm intrările ca să știm de unde ne tot vin. Din punctul meu trebuiau luate măsuri foarte serioase și coerente.
  • Noi nu putem schimba nimic, dar ne trebuie niște lideri adevărați. România are lideri, dar s-au dat la o parte toți. Mă aștept să apară niște lideri care să-și iubească oamenii.
  • Sunt indignat când văd medici în prima linie care nu au materiale de protecție și se infectează.
  • Cu vorbe nu salvezi nimic. Avem nevoie de lideri.
  • Care sunt măsurile de protecție pentru artiști? Nu beneficiem de nici un fel de protecție.

 

 

Tagged , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *