Robert

Eram un pusti invidios pe vecinul de la 3… Robert era la liceu si asta ar fi trebuit sa fie suficient. In plus Robert mergea de 1 mai la mare, iar eu nici macar nu indrazneam sa cer voie, colegii lui erau cei mai de gasca, iar povestile legate de colege ma lasa mereu cu gura cascata. Cu Roberts imi pierdeam intotdeauna timpul atunci cand ai mei erau plecati cateva zile. Cu Robert i-am facut zile fripte babei de la parter nemultumita ca bateam mingea in fata geamului ei. Cu el imparteam ce aveam mai bun, desi nu era cel mai bun prieten al meu. Intr-o seara mi-a povestit cum i-au alungat militienii de la Casa de Cultura pentru ca nu prea mai erau scaune la locul lor si concertul a fost intrerupt… concertul Iris. Ce putea sa se intample pe scena si sa provoace o astfel de intamplare? Iris nu erau nici la radio, nici la tv… nu auzisem de ei, dar avea Robert o caseta. Atunci am ascultat pentru prima oara “Floare de Iris”. Pot retrai senzatia avuta atunci aproape la aceiasi intensitate de fiecare data cand ma gandesc la Cristi & Co. E unul din momentele care mi-au marcat copilaria.

Peste ani am reusit sa-mi intalnesc idolii! As fi vrut sa-i spun lui Robert asta, dar ne mutasem de mult din cartier, eu am lasat Iasiul in urma si nu mai stiam nimic de el. Intre timp am aflat ca a emigrat in Statele Unite si ca e bine. Asta ca sa-mi ofere un alt motiv de invidie…

Comments
7 Responses to “Robert”
  1. diana says:

    E o zi mare.Concertul IRIS e un EVENIMENT.Il astept cu usori fiori,asa cum asteptam in fiecare final de an scolar festivitatea de premiere.
    Da,ei sunt Premiul1 pentru fiecare dintre noi….

    Amintirea primului concert se pierde departe in timp,i adolescenta,cand am ajuns aproape de ei,in ciuda unei vremi vitrege.Acordurile lor mi-au uscat vesmintele si incalzit inima…

    Minunat e,ca reusesc sufleteste sa fiu acolo,cu voi.

    Si gata,astept,astept seara aceasta cu nerabdare.E 11:13!

    Inchei,nu-mi doresc sa-ti transmit si tie emotiile mele 🙂

  2. zapacita says:

    Ai mei aveau viniluri cu Iris, le ascultasem si-mi placeau dar fiorii “aia” au aparut abia in august 1999, la Costinesti. Aveam 11 ani, am stat in primele randuri si am simtit ce inseamna cu adevarat un concert Iris- cu pogo la Somn Bizar, cu nebunie la Mirage si cu lume care se imbratisa strans la Baby.
    Am convins-o pe mama sa ma astepte si m-am strecurat in spatele scenei sa cer autograf. Eram prima la coada, chiar langa Cristi Minculescu dar el nu ma vedea pentru ca ii veneam pana la cot si nici n-aveam curaj sa-l strig. Am stat si l-am privit in timp ce s-a pozat, s-a imbratisat si s-a pupat cu tot puhoiul de fani. Abia dupa ce s-a golit spatiul m-a vazut si mi-a semnat vederea pe care o cumparasem special pentru momentul asta.
    De-atunci a inceput nebunia si mergeam dupa ei peste tot in Bucuresti si la mare:) In clasa a VII-a mi-am luat autografe chiar si pe gipsul de la mana dreapta si pe caietele de romana.

    Nu stiu ce-i cu Iris dar au un strop de magie pe care daca ai apucat sa o simti, ti-e imposibil sa-i mai uiti:)

  3. Aceasta dragoste infinita pentru formatia cu numele florii vesnice de IRIS a inceput odata cu primul concert din viata mea, acum cativa ani.Nu mai vazusem pana atunci ce inseamna public, aplauze, galagie, emotii, lumini, scena, fiind mult mai mica.Dar aceasta “lumina vie, doar cerul o stie” a fost cea aleasa sa-mi deschida poata spre muzica rock si sa-mi infrumuseteze viata si copilaria prin muzica, versuri, trairi de neuitat la spectacole (da, la Iris nu mai sunt concerte, ci adevarate spectacole).Nu o sa uit toata viata prima data cand au auzit cel mai frumos “Buna seara, prieteni” care mi-a ajuns direct in inima si-n suflet.Am simtit un fior , o emotie mare cand primele versuri au pus stapanire pe noi.Am fost fermecata, vrajita!Povestea a continuat.Nu voi uita toata viata nici ziua de 13 septembrie 2009 cand l-am intalnit pentru prima data pe idolul meu, Cristi Minculescu.Nu am putut sa scot niciun sunet in fata lui, am ramas impietrita, nu credeam ca este adevarat ceea ce mi se intampla, ma simteam ca intr-un vis frumos care nu se mai termina.Dar totul a fost adevarat, iar cu timpul au fost scrise o multime de file cu amintiri in legenda care are un loc special, acunsa in sufletul meu.De atunci Iris mi-au fost si mi-au ramas si idoli, si prieteni, si persoanele de care m-am atasat cel mai mult si continua sa-mi dea putere, speranta si tot ce-i mai frumos pe lume!Sufar de cate ori trece un concert fara mine (inclusiv cel de astazi), dar stiu ca voi reusi sa zbor cu aripi de inger cat mai curand spre o noua revedere si amintire care hraneste sufletul mult timp dupa…

  4. Andreea David, Iasi says:

    Au trecut mai bine de 12 ani de la prima mea mare intalnire cu IRIS. Cu cei care aveau sa-mi devina peste timp crampei de destin. Si acum resimt fiorul acelei seri de sfarsit de august 1999, cand dupa un concert magic in cadrul Zilelor Bacaului, am fost, pentru prima data, atat de aproape de acesti artisti exceptionali, care au scris cu har, seriozitate si cu un munte de daruire nemuritoarea legenda a IRISULUI.
    De cate ori imi tresalta sufletul de nostalgia acelor momente sublime ! De cate ori imi reinvie in minte franturi din primele cuvinte pe care, coplesita de emotii, am reusit sa le rostesc in fata Maestrului Cristi Minculescu ! Si atunci era doar inceputul povestii ce avea sa-mi aseze viata intre cu totul alte coordonate, « condamnandu-ma », fara sanse de « evadare », la o iubire alba, nepieritoare.
    Ma leaga de acesti minunati regi ai rock-ului romanesc un noian de trairi inefabile. Visele mele cele mai frumoase s-au nascut, au prins aripi si au razbit la lumina prin ei. Simt ceea ce simt, inving cu un zambet durerea, ma ridic in zbor chiar de-mi pare ca tot cerul imi apasa fiinta pentru ca IRIS sunt pas cu pas, clipa de clipa pe acelasi drum cu mine. De 12 ani nu ne-am despartit niciodata. Ii port in sufletul meu ca pe un dar divin si asa vom ramane pana la sfarsit, « mereu impreuna », alergand mana-n mana prin timp si infruntand « vijeliile » istovitoare ale acestei lumi « ce merge spre abis ».
    Florilor preaiubite de IRIS, din « Templul Moldovei », de la Iasi, va trimit pe raze de soare imbratisarea mea plina de dor, cu promisiunea ca pe 5 noiembrie sa v-o pot oferi personal, cand ne vom reintalni pentru a scrie un nou capitol al legendei ce ne va fascina dincolo de efemer.

  5. fotografu' says:

    Iris rules! Mai pe scurt 😀

  6. Georgeta says:

    Am vazut in seara aceasta un adevarat spectacol!(imi pare rau ca nu am putut fi acolo…)Povestea mea incepe undeva dupa Revolutie.Eram in primii ani de liceu,si am auzit de un concert cu Iris la Casa de cultura a studentilor Preoteasa.Am mers si am avut parte de un adevarat regal muzical.A fost primul concert rock din viata mea!…si nu ultimul!!!Iubesc muzica buna(de toate genurile),dar Iris ocupa un loc special in sufletul meu.

  7. roxana says:

    cum ai mei nu ma lasau la concerte, gasca de rockeri nu am avut pana in facultate cand l-am cunoscut pe cristi (cristi al meu), caruia ii batea inima in ritmul iris. m-a luat cu el la un concert cu iris si am ramas impresionata maxim, nu-mi venea sa cred ce pot da din ei acesti rockeri care pana sa-i vad in concert mi se pareau prea seriosi si putin ingamfati. am luat autografe de la ei pe carnetul de student si relu m-a intrebat: “nu-ti mai trebuie carnetul nu?”…eram tunsa periutza…la scurt timp mi-am lasat parul lung sa ma rockeresc ca altfel nu se mai putea :)))) ne ducem la app toate concertele lor, uneori ii vedem cateva zile la rand si ajungem la servici de cele mai multe ori terminati, insa nu ne mai saturam de ei, respiram iris \m/

Leave A Comment