Iris in Garaj

Trupa IRIS a susţinut astăzi în Garajul Europa FM o conferinţă de presă prin intermediul căreia a anunţat planurile pentru 2012, când formaţia va împlini 35 de ani de existenţă.

În luna iunie va avea loc un concert aniversar, membrii formaţiei neprecizând încă locaţia. Singurul detaliu pe care aceştia l-au dezvăluit face referire la lungimea scenei, aceasta urmând să aibă 70m. Tot atunci va avea loc lansarea noului album Iris, “Iris – 35 de ani”. Albumul va conţine 14 piese. 7 dintre ele vor fi piese noi, restul de 7 urmând să fie hit-uri ale formaţiei alese chiar de fani pe site-ul oficial.

Europa FM este partenerul oficial al formaţiei Iris şi va anunţa în premieră şi exclusivitate, la începutul lunii martie, care sunt piesele pentru noul album alese de fanii formaţiei. Prin tragere la sorţi, 10 dintre cei care vor participa la alegerea pieselor, vor avea parte de un tratament special la concertul din iunie, urmând să aibă acces şi în backstage.

Acesta a fost ultimul eveniment în Garajul Europa FM în 2011. Seria evenimentelor muzicale va continua şi in anul 2012.

Leave A Comment