Guest

Tabăra de cochetărie

Pe fata mea o s-o trimit în tabăra de cochetărie. Să ştie că pe lumea asta există şi altceva de îmbrăcat, în afară de blugi, tricouri şi bascheţi. Cam aşa arată garderoba mea. Sunt cizmă când vine voba de ales haine. Le prefer pe alea comode, iar pe tricouri si pe jeansi nu ai cum să-i baţi la capitolul ăsta. Mi-ar placea să ma îmbrac mai fistichiu, mai am unele scapari, când mai merg pe la evenimente, dulapul meu a vazut şi haine cool, dar pe alea nu le pot purta aşa în fiecare zi, ca şi cum m-aş duce la cumetrii.  De altfel, cand mai merg pe la nunţi, fac o impresie foarte bună. După ce mă ridic si eu de la sol şi ma cocoţ pe tocuri, îmi mai pun şi-o rochie pe mine, deja sunt alt om, complimentele sunt garantate.

De exemplu le admir foarte mult pe Ana Maria Tatu şi Raluca Hatmanu, colege de-ale mele de la radio. Ele sunt mereu puse la punct. Se îmbracă într-un anumit fel, reuşesc să evite blugii şi tricourile. Ana a venit într-o zi cu o super bluză, în partea din faţă era croită dintr-un materail plastic. Arăta foarte bine. Noi, cei din redacţie, neiniţiaţi în domeniu, ne-am hăhăit şi-am zis că-i muşama. Eu i-am spus însă şi că îmi place mult cum arată. Mai ieşi, frate, din tipare. La fel şi Ralu. Îşi pune câte un papion, câte o vestuţă, ceva  chic, care arată de milioane. Eu n-am răbdare să-mi iau accesorii. Am însă răbdare să-mi aleg tricouri cu dungi pe ele. Dupa ce că am idei puţine, mai sunt şi fixe. 90% din tricouri, cămăşi şi bluze au dungi. Dacă cineva vrea să mă psihanalizeze, îi deschid dulapul.

Aşa că fetei mele îi voi spune că mai există o lume, paralelă cu a mea, în care există haine colorate, papioane, eşarfe, dresuri, tocuri, poşete şi unghii  date cu ojă. Şi dacă n-o să-i placă lumea aia, aş fi foarte bucuroasă s-o iniţiez în lumea tricourilor, jeansilor şi bascheţilor.

Textul asta l-am scris încercând să amplific cea mai mica chestie care m-ar putea afecta, una minusculă, poate aşa îmi iau gândul de la fricile mari. Mă apropii de momentul naşterii şi mă iau nişte emoţii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *