Guest

Stapanul castelelor

stapanul castelelor

O ia in brate si o arunca inspre tavan, ea rade de nu mai poate, stau amandoi pe covor si el ii citeste “Vrei sa fii prietenul meu?”, cartea ei preferata, despre un soricel care isi cauta cu disperare un prieten printre animale mari si cam rautacioase, inventeaza dansuri, are un stil aparte – ceva combinatie intre mersul fotomodelelor si Charlie Chaplin, ea iar rade de nu mai poate. Rad si eu de ma stric, pe margine. Ei sunt comora mea, Adi si Lara, tata si fiica. Nu, cel mai bun tata si cea mai tare fiica. N-am cum sa ma pun cu Adi, e prietenul perfect, printre copii, pare si el un copil. E stapanul giumbuslucurilor, chiar si o punga devine jucarie. Reusesc sa interactionez si eu cu copiii, dar parca depun un efort cand fac asta, parca nu-s eu. Cu Lara ma simt mai confortabil, deh, e fiica-mea, ne jucam, ne hahaim, pana vine tati. Atunci incepe distractia. The real shit! Da-i cu rasete, curse prin casa (deocamdata de-a busilea), dansuri, aruncari cu mingea la perete, alergari dupa Dante, motanul, prin casa sau construit de castele din cuburi. La castele e as, potriveste cuburile in hexagon, tese povesti in jurul lor, decide ca zidurile trebuie intarite, ca trebuie santuri de aparare, ii arata Larei camera printesei…pfoa, si totul plecand de la cateva cuburi din lemn.

Suntem amandoi la inceput de drum cand vine vorba despre crescut un copil, ne impiedicam, ne speriem, ne miram, invatam odata cu Lara. Dar Adi parca stie mai multe. Asa e construit el, are un simt aparte, stie sa puna un zambet pe moaca unui copil, fara sa faca pe clovnul. Am auzit la radio intr-o sambata urmatoarea fraza: “este un tata mai bun decat sunt eu mama”. Vorbele astea erau pentru poetul Iv cel naiv si au fost spuse de iubita lui. Si asa mi-e ciuda ca nu i le-am zis eu prima lui Adi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *