Somnoroase pasarele….bine, pa!

In iuresul zilnic prin casa, dupa Lara, trec de zeci, poate sute de ori pe langa el. Imi face cu ochiul, ma imbie sa vin la el, ma atrage cu formele lui, sta in fata mea in toata imensitatea lui, aproape dezgolit. Are doar o pilota aruncata neglijent. Patul meu ma vrea in el. Si eu vreau, dar cred ca mai dureaza vreo 10 ani pana sa am, din nou, un somn normal. Pana sa ma strecor intre cearsaf si pilota, sa simt lenjeria curata, rece, sa pun capul pe un colt al pernei, pe celalalt colt sa il iau in brate, sa dorm mai mult de doua ore, sa ma trezesc odihnita, fara sa ma simt ca si cum o mie de gaste au macanit la urechea mea si tocmai ce am avut cel mai prost somn din lume.

De cand s-a nascut, Lara are somnul agitat noaptea. Se trezeste si trebuie sa o adorm la loc, fac ture prin camera cu ea in brate, visand la ziua in care o sa dorm neintrerupt toata noaptea. Pana sa nasc, somnul era foarte important pentru mine. Am mai povestit eu pe aici ca sunt in stare sa dorm oriunde, in orice pozitie. Numai ca acum un omulet depinde de mine, nu pot sa dorm in post.

Mama m-a incurajat la inceput, mi-a zis ca dupa 3 luni o sa fie mai bine, o sa doarma. Dupa trei luni, a plusat. Hai ca dupa 6 luni sigur o sa doarma. Are un an si o luna, nu mai vreau sa aud de termene. Bine ca e sanatoasa, ma trezesc de cate ori e nevoie, pana intra la scoala oi dormi si eu o noapte intreaga.

Asa ca daca ma vedeti pe strada, sa nu va mirati daca la intrebarea “ce faci?” raspund “bine, mi-e somn”.

Leave A Comment