Jurnal de intern #5

A revenit Stefan. El nu e in vacanta. 🙂

Zorii zilei de marţi (7 aprilie) m-au găsit în studio alături de Ioana Dumitrescu, Luca Pastia, Vlad Petreanu şi George Zafiu. Se anunţă o zi plină, cu noi filmări în Garajul Europa FM. S-a termiant Deşteptarea şi am plecat până la magazinul din colţ să îmi iau ceva de mâncare. Toate bune şi frumoase până când a sunat telefonul. Am răspuns, iar discuţia nu a durat mult. Trebuia să plec acasă. După ce am vorbit cu Zaf, m-am suit în maşină şi m-am îndreptat spre Braşov. Au urmat zile grele, cu vreme urâtă, dar important este că au trecut.
Mă întorc prin a va saluta cu tradiţionalul: Hristos a Înviat! Pe la orele prânzului am ajuns în Bucureşti şi, aşa cum era de aşteptat, m-am izbit de traficul infernal. Mă bucur totuşi, că nu trebuie să mă îndrept către celălalt capăt al orasului pentru a ajunge la radio. După o pauză destul de lungă reiau jurnalul de intern. Sunt aici să rămân, la Europa FM,  cel puţin până la sfârşitul lunii aprilie.

Leave A Comment