Furtuna pe Facebook

Dupa cum am povestit, somnul meu are grav de suferit. Lara se trezeste des, eu la fel ca s-o adorm la loc, asa ca Mos Ene nu prea vine pe la gene. Sa va zic acum si ce se intampla in timp ce dorm, in orele alea putine, putine.

Am reusit intr-o dupa-amiaza sa adorm langa Lara si am picat intr-un vis. In vis, eram fix in aceeasi camera si in aceeasi pozitie ca si inainte sa dorm. Adica, in pat, la noi in dormitor. Lara dormea langa mine, amandoua eram imbracate la fel ca si in realitate. Repet, eram in vis. M-am ridicat din pat si am dat cu ochii de geamul de la balcon, era spart, iar afara era o maaare furtuna. Ciudat, mi-am zis eu in vis, noi nu avem geam la balcon. Dar discutasem acum ceva timp sa punem niste termopane. M-am uitat mai bine printre crapaturile geamului, strada era toata inundata, in locul asfaltului era un parau involburat, maroniu. Speriata, am fugit catre telefon, sa-l sun pe Adi, sa-l intreb daca e bine. Visul continua – am apucat telefonul, ecranul se lumineaza, imi apare pagina de Facebook in fata. Ia sa vad ce zice lumea de furtuna. Nimic! Nimeni nu postase nimic despre furtuna pe Facebook. Eu aveam geamul de la balcon facut tandari, afara era o mare vijelie si Facebookul tacea. Atunci mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Si am inceput sa ma intreb daca oare visez. In visul meu eu ma intrebam daca visez. Daca o chestie nu e pe Facebook, nu exista. Si mi-a venit in cap un episod din South Park. Cartman fusese prins intr-o realitatea virtuala, dupa ce-si pusese la ochi niste ochelari Oculus Rift. Sunt niste dispozitive folosite de gameri, niste ochelari butucanosi pe care si-i pun la ochi, sa intre mai bine in atmosfera jocului. Practic vad in jurul lor personajele din joc. Si saracul Cartman isi pusese ochelarii astia si nu mai putea sa si-i dea jos, sa revina la lumea reala. A gasit el o solutie, sa se duca in locul din care a plecat in momentul in care a inceput sa foloseasca ochelarii Oculus, adica la el in camera. A bajbait el pe acolo, dar a scos-o la capat. Si ce m-am gandit eu? Daca amaratul ala de Cartman a reusit sa iasa din realitatea virtuala, hai sa fac si la fel. Sa ma intorc in pat, langa Lara, acolo unde a inceput visul. Asa am facut si m-am trezit. Fleasca toata, m-am dus pe balcon, inca nu aveam termopane, soarele era pe cer, Facebook-ul era normal, fara alerte. Pfiu, a fost un vis! Cine s-o mai culca!

Si asta a fost doar unul dintre visele ciudate. Zilele trecute am visat ca Europa FM Live pe Plaja, concertul nostru de pe 1 august, nu se mai tine pe plaja, ci pe acoperisul unei cladiri inalte, cu 12 etaje. Si ca sa ajung acolo, trebuia, firesc, sa iau un lift. Numai ca in lift era un nene care apasa el pe butoane, ca la spital, si refuza sa duca oamenii la etajul 12. Se tot vaicarea ca Oprescu, primarul, i-a taiat finantarea. Dar ca a gasit el o solutie, fiecare pasager trebuie sa plateasca sa mearga cu liftul la concertul Europa FM. Plata nu se facea cu bani, ci cu pasi de dans. Nenea era nervos pe Oprescu, dar nu voia bani de la oameni. Si asa, in visul meu, am vazut-o pe-o colega de-a noastra de la contabilitate dansand pe muzica populara. Nenea a fost multumit de dans, a luat-o cu liftul si dus-o la etajul 12. O alta colega ce lucreaza in televiziune a dansat un fel de break dance in slow motion, foarte ciudat, nici la Romanii au talent nu am vazut asa ceva, dar tot a reusit sa ajunga la concert. De sus se auzeau baietii la Voltaj, iar eu eram inca la baza cladirii. Nu ma puteam misca. Desi ma misc destul de bine pe ringul de dans, zic eu, nu puteam face niciun pas, sa ma ia si pe mine nenea cu liftul. Dupa ce m-am gandit ca va trebui sa urc pe scari, m-am trezit.

In alte dati visez filme. Sunt destul de bune, pe actori nu-i stiu, sunt oameni pe care nu i-am mai vazut in viata mea, actiunea e bunicica. Macar asa ma pot uita si eu la filme, in vise, ca-n viata reala nu prea mai am timp. Stiu sigur ca-s filme ca e imaginea aia de pelicula, actiunea are un fir, un film. Simt nevoia sa explic, poate credeti ca-s nebuna. Sau poate sunt? 😀

De aia de multe ori cred ca am si eu un pitic pe creier si ala e piticul din Twin Peaks. Si fix cand adorm si eu, in orele alea chinuite de somn, se apuca si da petreceri la mine-n cap. Isi agata un stroboscop, pune muzica si da-i cu dans. Si acolo unde ajunge lumina stroboscopului, ies la iveala monstruletii din creierul meu. Sau ingerasii, ca mai am si din astia.

Leave A Comment