Cum am aparut prima data la Pro TV

cum am aparut prima data la pro tvZilele astea se fac 15 ani de Europa FM si am tot depanat amintiri alaturi de Cristina Bazavan (la Europa FM inca din faza de proiect) legate de finalul anilor ’90. Asa mi-am adus aminte de perioada in care stateam aproape toata ziua prin radio si toata noaptea pe unde se nimerea. Era perioada in care nu conta cati bani aveam in buzunar, pe unde prindem cateva ore de somn sau cine duce copilul maine la gradinita.

Era o zi de vara, cu multe petreceri in aer liber si cu fonduri lipsa pentru o bere sau o citronada cu baietii. Colegul de apartament si de radio de la vremea aceea si-a adus aminte ca Pro TV organiza impreuna cu MTV Europe o super petrecere la Keoke unde vedeta principala era VJ Thomas de la Select MTV. Termenul cool nu exista inca in vocabularul nostru, dar cam asa urma sa fie petrecerea asta. Nu avem invitatie si oricum era tarziu sa facem rost, asa ca am mers la plezneala, pe post de atarnache si am reusit sa intram. Ne-am lipit de un suc, l-am vazut pe VJ, ne-am prins ca nu ne iese nimic cu agatatul… era una din serile care se anuntai wow, dar avea sa se termine mediocru. Singurul lucru interesant era scena. Nu era nimic din ce stiam noi, avea o forma neconventionala, era plina de schele si brate de macara, ceea ce ii dadea un aer de 2020, nu de 1997 (parca). Nu canta nimeni, era un dj care punea muzica, iar scena era plina de tineri care dansau exact ca in show-urile MTV. Totul era in direct pe Pro TV.

Scena aia a salvat seara. “Hai sa dansam”, zice colegu’. “Esti nebun? Daca aveau nevoie de roboti inchiriau unii. Singura sansa a noastra sa dansam e sa bage un Sacrifice si sa invitam o fata sa ne suporte 4 minute”. “Nu-i adevarat. In plus, nu cred ca se prinde cineva ca intram pe scena”, zice asta. Asa ca ne-am ridicat si am plecat spre scena. Habar nu am ce am facut, dar in 5 minute eram pe scena MTV, dansand (noi asa credeam) si in direct la Pro TV. Practic, ala a fost primul moment cand m-am simtit coleg cu Andreea Esca.

Muzica era extrem de tare. Scena era aglomerata ca un tramvai la 7 dimineata. Era momentul nostru de fericire pentru ca ar fi fost imposibil sa ne descopere cineva. Cu toate astea… Aveam vreo 2 minute de cand ne simteam si noi bine, cand simt ca ma bate cineva pe umar. O doamna care semana cu cei de pe scena, dar cu o casca in ureche, imi face semn sa o urmez. M-am simtit remarcat!!! Cineva, cu un ochi format, atent la “haosul” de pe scena, a vazut doi dementi care erau din alt film si a decis ca trebuie sa iesim.

Revenind, i-am povestit Cristinei aceasta intamplare in contextul in care vorbeam despre detaliile, de cele mai multe ori insesizabile, care fac diferenta in orice domeniu.

Leave A Comment