Jurnal de intern #1

jurnal de intern

Incepand de ieri, 1 aprilie 2015, Stefan a devenit intern la Europa FM. L-am rugat sa tina un jurnal, ca sa vedem impreuna la finalul lunii cat de rau bine a fost.

1 Apr.

Trebuie să recunosc din start că nu am avut cel mai spectaculos mesaj trimis lui George Zafiu la provocarea lansată de el. Am scris textul, am aruncat un click pe send, după care mi-am văzut de treabă. După ce am văzut postarea lui George, ieri pe blog, am ramas mut. Și de aici în colo timpul s-a scurs mai ceva ca nisipul printre degete.

2:13 min… 3:22 min… 4:05 min… Parcă prea repede a trecut seara și parcă emoțiile sunt din ce în ce mai puternice. Teama mă cuprinde… Teama de necunoscut, teama de nou, teama de tot ce are să fie în următoarele zile. Nu mai e timp de stat. Trebuie să pun bagajul în mașină și să o iau din loc pentru că doar două ore jumătate și aproape 200 de km mă despart de București și implicit de Europa FM.  Opt grade în termometre, ploaie, iar timpul trece mai repede decât kilometrii adunați de la plecare. Atâtea gânduri, atâtea emoții și nici nu știu cum am ajuns la sediul Europa FM.

Nu știu unde dorm, unde mananc, ce-i cu mine în orașul ăsta.  Tot ce știu este că vreau să mă las purtat de val. Vreau să profit de fiecare minut ce îl petrec alături de toți cei de aici. Încântat de cunoștință,  sunt Ștefan Lungociu, internul de la Europa FM!

Leave A Comment