Hai siktir ion iliescu

Procurorii Parchetului General au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, cercetat iniţial sub aspectul săvârşirii, în forma participaţiei improprii, a infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi a tentativelor la cele două infracţiuni, în cauza privind decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de 13/14 iunie 1990.


 

De fapt iliescu nu e vinovat pentru nimic. La ‘revolutie’ a aparut total intamplator fiind un fel de Superman sau Batman – personaje pozitive, dar intr-o lume virtuala. Mineriada a fost de fapt un moment de munca patriotica, exact ca in vremurile cand eram scosi pe strada sa curatam cartierul. Tinerii veniti din Valea Jiului au curatat de fapt Piata Universitatii si au sapat terenul din fata Teatrului National. Intre timp au ‘plantat’o serie de pumni, bate, tarnacoape etc celor care ii incurcau, dar asta nu se pune.E batran… si mi-e rusine de nerusinarea cu care apare in public in continuare. Sunt prea putine cuvintele pentru a exprima greata provocata de acest personaj indragit in continuare de ‘electorat’. Pana la un punct ne meritam soarta…

5 thoughts on “Hai siktir ion iliescu

  • 14/10/2008 at 11:59
    Permalink

    daca vreodata va fi legala uciderea sper sa fiu primul langa iliescu. am sa il chinuiesc in mod democratic. imi cer scuze tuturor oamenilor de bun simt si intelectuali pe deasupra, ca si mine de altfel, pentru reactia mea primitiva.

    Semneaza un tanar de 27 de ani, cu capul spart!

    Reply
  • 14/10/2008 at 12:56
    Permalink

    Sunt cunoscuta ca fiind o persoana ponderata,retinuta,atenuanta chiar. Totdeauna e loc de circumstante…
    Nu trebuie sa uitam ca unii,altii,au gresit de mii de ori mai mult.
    Respect parerea ta,apreciez postul…
    Subiectivism din partea mea..respect enorm valorile,materia cenusie ce unii o au din abundenta..chiar diplomatia aruncata uneori dincolo de firesc..
    e apanajul lor..
    Cineva,spunea odata ca ”Iliescu plimba doar bomboana in gura”-avea dreptate!

    Nu-mi provoaca dispret,desi n-a vrut sa realizeze nici macar
    lucruri minuscule,sa nu vorbim de maretii.

    Poate doar particularitatea mea de-a aprecia oamenii inteligenti,
    placerea de-ai asculta,de-a te lasa fara cuvinte,…cu tot cu viclenia
    din dotare!!

    Oricum,altii sunt cei pe care-i doresc inchisi!
    sau macar lasati cu hainele de pe ei,in strada!
    Dar nu s e va intampla niciodata lucrul acesta!

    Reply
  • 14/10/2008 at 13:20
    Permalink

    Imi amintesc,a fost o palma data revolutiei,celor ucisi atunci si o palma data democratiei!!!
    Mi-e scarba si greata,ca sa fiu blanda in exprimare…si atunci ne mai miram de locul nostru,intre tarile din Europa???Sincer,nu avem de ce…
    RUSINE, tov.iliescu!!!

    Reply
  • 14/10/2008 at 16:37
    Permalink

    Heiiii ce avetzi cu tov Iliescu? A bagat TUPEU si la 89 a iesit in fatza? Trebuie mult respect… tov. Iliescu Stima si MANDRIA MEA sunt fericit ca o putetzi primi pe toata… Si voi nu mai 🙂 zambitzi… Ca tov. merita…

    Reply
  • 14/10/2008 at 19:15
    Permalink

    Hei!…Ce s-a intamplat cu [punct]?
    Cine este acest [#1],de unde a aparut?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *