Am zburat cu Germanwings

am zburat cu germanwingsAm zburat cu Germanwings. De doua ori. Prima data la Stuttgart pentru un concert James Blunt, iar a doua oara spre Berlin. Primul zbor a fost banal, fara incidente si la cat de obosit eram chiar daca s-a intamplat ceva nu-mi mai amintesc.

Drumul spre Berlin a inceput pe aeroportul Baneasa, unde cativa cetateni romani au pus la cala cateva sacose de rafie. Ca bagaj de mana aveu un acordeon si alte cateva instrumente neidentificabile. Am fost dezamagit pentru ca nu aveau nici tambal si nici tambalagiu. Revenind la zbor… imbarcare ok, decolare in grafic, stewardezele impecabile si chiar dragute pentru niste nemtoaice. Dupa vreo 45 de minute de zbor il surprind pe un tanar concetatean usor agitat. Era rosu la fata, dar am crezut initial ca e de la faptul ca il surprinsese soarele la muncile campului. Dar nu, tanarul Costel s-a ridicat brusc in picioare si a spus usor rastit ca vrea sa coboare la prima. “Care prima” ne-am intrebat toti? Eram la 10.000 m si nu aveam nici o escala programata. Din spatele avionului a venit cu pasi repezi o matusa. Au urmat rugaminti fierbinti, “hai mai Costele, te rog sa fii cuminte. Cum sa cobori”? “Nu vreau sa mor aici”, repeta Costel. NICI NOI!! Am aruncat o privire in dreapta spre prietenii alaturi de care calatoream si-am realizat ca erau pregatiti pentru “misiune imposibila”. Tom Cruise scria pe fiecare dintre noi. Aproape simultan cu acest eveniment avionul a inceput a coboare si am fost anuntati ca vom ateriza de urgenta la Cracovia. Intre timp eram cu ochii pe Costel. Daca reusem sa-l punem jos m-a fi aruncat pe el si gata. La vreme aia aveam talia mai mare decat acum.

Dupa cateva minute i-au facut o injectie lui Costel si s-au mai linistit lucrurile, doar ca… la Cracovia am atins solul si ne-am ridicat din nou pentru ca vantul era prea puternic pentru o aterizare. Turbulentele si golurile de aer au dus la folosirea pe scara larga a pungilor de hartie de pe spatarul din fata. Neamtul tot neamt, nu lipsea nici una, am avut noroc, altfel mergeam si pe la spalatorie. Intr-un final am aterizat la Viena. Au urmat: politie, controale, debarcare, imbarcare si un drum lin spre Berlin.

Nu mai stiu nimic de Costel, dar sper ca a inteles ceva daca a ascultat stirile zilele astea. Nu e avion in care sa ma urc si sa nu-l caut printre pasageri.

PS: Berlinul e superb! Merita sa riscati un drum pana acolo.

Leave A Comment